luni, 7 noiembrie 2011

Colaborare: Naţionaliştii Autonomi Timişoara şi Partidul Pentru Patrie, filialele Timişoara şi Arad

La sfârşitul săptămânii trecute a avut loc la Timişoara o întâlnire camaraderească între Naţionaliştii Autonomi din Timişoara şi reprezentanţii filialelor Timiş şi Arad ai Partidului Pentru Patrie.

Cu această ocazie s-au abordat diverse teme politico-sociale de interes pentru naţionaliştii din vestul ţării. Reprezentanţii Partidului Pentru Patrie şi-au arătat dorinţa de a susţine candidatura domnului Vladimir Voiasciuc la alegerile locale din Timişoara, punându-se astfel bazele unui parteneriat naţionalist între N.A.T. şi P.P.P. Ambele grupări au ajuns la concluzia că este nevoie de solidaritate între naţionalişti pentru susţinerea unui candidat de înaltă ţinută morală, un luptător exemplar, împotriva candidaţilor marilor partide politice - care, prin corupţie, incompetenţă şi nepăsare, au contribuit la dezvoltarea mafiei imobiliare, crearea unui climat de nesiguranţă fizică pentru timişoreni şi la decăderea pe toate planurile a oraşului nostru.

Întâlnirile vor continua, stabilindu-se deja o agendă comună pentru viitoarele acţiuni.

Victorie naţionaliştilor!

###
Reamintim că dl Vladimir Voiasciuc candidează ca INDEPENDENT pentru un loc în Consiliul Local al Municipiului Timişoara.
Sursa foto: frontpress.ro

6 comentarii:

Adi Gramaphonu spunea...

Bravo!!! Cu alianta asta sigur va castiga alegerile. Sa ma anuntati cand sa vin dupa tabele, sa strang si eu semnaturi. Xerxex a umplut 5 sau 6 pagini. lol Taree!

Daniela spunea...

Adi, ai vazut ce spume fac aia pe frontpress? :)) Saracii. :)) Chiar ma bucur ca am acceptat ajutorul PP. Tare.

h8wolf spunea...

Da, tare e ca noua dreapta are aceeasi pozitie cinica fata de dl Voiasciuc....

Spun ei acolo ca in cazul in care nu-si legalizeaza partidul se gandesc sa sprijine un independent. Ma gandesc cat de gros trebuie sa aiba soricul pe fata incat sa il caute pe dl VV dupa ce nu i-au mai dat niciun semn de ani de zile. In 2008 si-au strans steagurile, benerele si ... adio.

Ragnarok spunea...

Nu toti gandesc asa si nu-si au locul generalizarile. Plus ca suntem doua lucruri paralele, asa cum stim toti. ;)

Opinii Libere spunea...

Nu vrem ca acest loc sa se transforme in altceva decat intr-un loc de sprijin pentru dl Voiasciuc!

Orice mesaj care nu are legatura cu sustinerea dlui Vladimir Voiasciuc, NU VA MAI APAREA!

Dli spunea...

Fara sovietici in partide. Nu vrea ca sa revina comunismul, cu unul de genul s-ar intampla tot posibilul. Ar trebui sa se faca partide noi care sa se mediatizeze ca sa alegem un partid fara pacate. Asa ar fi corect.

Trimiteţi un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.

Wir pfeifen nach unten und oben / Und uns kann die ganze / Welt Verfluchen oder auch loben / Gerade wie es jedem gefällt.
Fluieram peste munti si vai / Si lumea intreaga poate / Sa ne blesteme sau sa ne laude / Cum o vrea fiecare.